Dan Ioan Cușnir cedează lui Vasile Rîmbu funcția de președinte al organizației municipale PSD Suceava


Intră acum și în grupul de

Liderul PSD Suceava, consilierul local Dan Ioan Cușnir, a anunțat, joi, că cedează funcția de președinte al organizației municipale PSD Suceava lui Vasile Rîmbu, proaspăt înscris în PSD.

Cușnir a spus într-o conferință de presă că Vasile Rîmbu a revenit în linia întâi în organizația municipală PSD Suceava și a subliniat că acesta și-a dovedit în nenumărate rânduri capacitățile de manager și de leader.

Potrivit lui Cușnir, în perioada în care a fost managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, 2008-2020 a condus o echipă de peste 1.200 angajați și a făcut-o la nivel de excelență.

„A știut să atragă fonduri indiferent de culoarea politică a conducerii naționale sau a conducerii județene. Și a știut să cheltuie eficient acele fonduri atrase. Într-o țară în care marea majoritate a investițiilor se finalizează cu ani întârziere, Vasile Rîmbu a finalizat Ambulatoriul Integrat, o clădire cu 6 niveluri, complet utilat cu aparatură medicală de specialitate, în 11 luni și că a făcut extinderea și modernizarea UPU în 6 luni sau modernizarea și extinderea blocului operator, dar și unitatea de urgențe pentru atac vascular cerebral, secția de cardiologie intervențională, laboratorul de medicină nucleară,       centrul de excelență în radiologia intervențională”, a spus Cușnir care a menționat că SJU Suceava a fost prima instituție publică din România certificată conform normelor ISO împotriva mitei.

El a spus că își dorește ca și orașul Suceava să aibă un parcurs similar cu cel al SJU Suceava.

„Așa cum am spus în repetate rânduri: Ne dorim în Suceava reguli care să ducă la ordine și viziune care să ducă la progres. Ne dorim că Suceava să devină oraș etalon în România. Una dintre calitățile unui lider este capacitatea de a naviga prin turbulențe. Vasile Rîmbu a demonstrat că are și această calitate, are capacitatea de a naviga prin turbulențe”, a spus Cușnir.

El a mai declarat că în 2020, în alegerile locale i-a propus lui Vasile Rîmbu și acesta a acceptat, funcția de city manager în cazul câștigării alegerilor.

„Acum, continuăm acel proiect. Domnul Vasile Rîmbu a revenit alături de colegii din PSD și noi îi vom acorda tot sprijinul organizației pentru că dumnealui să își poată folosi experiență managerială și calitățile de lider pentru că Suceava să redevină un oraș frecventabil, pentru a crește calitatea vieții sucevenilor și pentru ca tinerii fugiți în ultimii 20 de ani din Suceava, să aibă motive să se reîntoarcă înapoi, acasă”, a spus Cușnir.

El a mai declarat că pentru ca Vasile Rîmbu să își pună în aplicate calitățile de lider, va avea tot sprijinul organizației municipale PSD Suceava.

„În cadrul Biroului organizației municipale îi voi ruga pe  colegii  mei din organizație să îmi accepte demisia din onoranta funcție de președinte pentru a se putea propune în Biroul Organizației Județene numirea lui Vasile Rîmbu ca președinte interimar până când se vor organiza alegerile interne din PSD. Demisia mea este în favoarea domnului Vasile Rîmbu, este condiționată de numirea domnului Vasile Rîmbu că președinte interimar”, a spus Cușnir.

Dan Ioan Cușnir a mai arătat că de șapte ani conduce organizația municipală PSD Suceava, ceea ce înseamnă aproape două mandate și crede că o schimbare acum la organizația municipală PSD Suceava va aduce energii noi, oameni noi, idei noi, proiecte noi pentru că orice organizație are nevoie de primenire.

Dan Ioan Cușnir a mai spus că își dorește ca OM PSD Suceava să devină o organizație tot mai puternică și tot mai performanță.

„Acest lucru nu se poate întâmplă dacă nu ne deschidem către talente noi, către oameni cu o expertiză și experiență greu de egalat, niște lideri autentici, cum e Vasile Rîmbu”, a arătat Cușnir.

El a mai declarat că interesul de grup trebuie să fie deasupra interesului personal, iar acum interesul comunității este ca Suceava să fie scoasă de pe direcția greșită în care merge, iar aacum, interesul OM PSD Suceava este că Vasile Rîmbu să preia conducerea acestei organizații.

Cușnir a mai spus că Vasile Rîmbu va fi sprijinit cu toate resursele organizației municipale pentru ca acesta să reușească în proiectul său și l-a asigurat că „vom face echipă, spre disperarea celor care conduc de prea mult timp Suceava”


Intră acum și în grupul de